Serialul muzical al anului: EMPIRE. A început sezonul 2

Terrence Howard și Taraji P. Henson se luptă din nou pentru copii, principii și avere în al doilea sezon din Empire. E serialul muzical (și mai ales sezoanul de masă) al anului – are de toate pentru toți (drama, acțiune, telenoveluță, muzică, nuditate, înjurături). E show, și e musai de văzut. Sunt 18 episoade de văzut cu factor de protecție glam & cool, fiindcă numita Cookie Lyon (un rol pe care Taraji îl stăpânește impecabil) vine cu peruci, animal print-uri și blingbling-uri noi. Iar Lucious Lyon se dovedește boss de boss în închisoarea pe care o părăsește cu ajutorul unui avocat trepăduș &uns cu toate alifiile, apoi își dezamăgește fiul cel mare pentru că nu e în stare să-și gestioneze frica (sau dezgustul)  față de bipolaritatea lui, pentru ca măcar în relația cu fiul mijlociu – Jamal – căruia i-a lăsat pe mâini compania – să devină aproape tată și mai ales producător.  În sfârșit Cookie și Lucious capătă povești interesante,  personajele lor merită toată atenția, iar acțiunea se complică. Guilty pleasure comercial maxim!
Dacă n-ai chef de primul sezon, treci direct la al doilea și distrează-te. PERICOL DE BINGE!

Vin fete noi, apare Pitbull (am murit de râs – omul a încercat să spună și câteva replici de agățat – către Cookie), se anunță multe vedete, se cântă bine și fancy, se descrie cocălărimea hip & hop cât se poate, se pupă și băieții între ei ca să fie totul pe egalitate, se strecoară clișee și teme de discuție super fierbinți pe agenda parenting-ului, se descoperă talente (începând cu fiica celui pe care l-a turnat Cookie și pe care îl ucide – nu cu mâna lui – Lucious) și  – sper eu, până la urmă se unesc și niște forțe feminine să schimbe lucrurile.

Una din cele mai cool scene e înregistrarea pe care o face L. Lyon cu băieții în pârnaie, după ce primește niște aparatură prin intermediul noului avocat:

Din înțelepciunea lui Cookie Lyon:
– „Normal că Bill Clinton e aici, dacă vrea ca nevastă-sa să fie aleasă.”
– „Dacă n-ar fi femei ca mine, târfele ca tine și-ar petrece o viață întreagă în genunchi sau sub fiul meu de 20 de ani.”

Din condimentele sezonului 2: Marisa Tomei în rol lez

Da, îmi vine să îl strâng de gât pe Lucious Lyon, să-l urechesc pe Jamal și să îmi manifest virtual toate pornirile violente, că n-ar răbdare să psihologizez cu personaje/ ființe imaginare.
In real life, aș ieși cu doamna Cookie la o cafea.

P.S. La ce mă mai uit săptămâna asta (dooh, UP-TO-DATE):

  • LIMITLESS – Bradley Cooper apare prea putin, iar actiunea se cam duce dracului
  • BLINDSPOT – ma enerveaza scenariul, dar tot ma uit sa vad cum rezolva treburile pana la urma
  • HEROES REBORN – doamne ce dezamagire, mai incerc, pana-i cunosc pe toti astia tineri
  • SCREAM QUEENS – e absolut delicios, superb jucat si mult peste asteptari
  • LATE SHOW CU STEPHEN COLBERT – luminita eleganta a realitatii 🙂
  • SOUTH PARK – ah si vai cat de minunate sunt primele 3 episoade din noul sezon, ah si vai cat de bine te simti daca detesti bigotismul si vrei sa te exprimi liber
  • MODERN FAMILY – still funyy, cum reusesc oare?
  • BIG BANG THEORY –  nu, nu s-au mutat Leonard si Penny impreuna inca. Jesus.
  • BLUNT TALK – de vazut pe HBO soon. Sweet & crazy
  • THE LAST MAN ON EARTH – de insotit omleta in weekend
  • SURVIVOR – de bagat cu BINGE, ca e bun bun bun nou sezon in care li s-a acordat o noua sansa celor care s-au apropiat in celelalte editii de milionul de dolari. Go JOE!
  • THE WALKING DEAD – pentru ca tre sa fie share in relatie 🙂