the Manole

4 octombrie 1978. ziua in care s-a nascut marius manole. de pus la astrograme must-do. ca e o balanta de un talent ravasitor.

vizavi de mine la masa in green dupa “sta sa ploua”, ca de mai multe ori vizavi, vreau sa zic, si nu i-am amintit niciodata ca am facut cunostinta si nici nu i-am zis cat imi place sa-l vad jucand, sa-l aplaud, pt ca un minut din el pe scena ma aduce cu mine si cu emotie si-mi face bine.

m-am hotarat sa scriu de teatricale, in sfarsit, si sa incep “panoplia” (ce misto suna din gura lu bunica-mea, bucovineanca cu grai dulce) cu cel care fara sa stie a fost subiectu unei discutii revoltate – ca atunci cand ma apuca si pe mine conservatorismul extremist – la un vin fiert in fire despre ca generatiile tinere sunt najpa si au in cap rebelde in loc sa fie fani marius manole care numai dan de la catavencu stia de el din toata masa, care au ras.

ASA-DAR: MANOLE

e hip, e sic, e la moda, e peste tot, e casual, e fun, e joy, are un pic de accent de moldova care pe scena nu se simte deloc, e in ingrijorarea criticilor de teatru care ajung sa se salute cu “ce mai face vocea lu manole?”, ingrijorati pe bune ca manole si-o pierde, vocea vreau sa zic. unii zic ca e suprasolicitat si ca nu-l tine vocea, altii ca de vina e scoala care n-a lucrat pe impostatii si alte alea.

vine de la iasi, unde a terminat facultatea, a jucat pe la focsani si braila inainte sa apara din senin in bucuresti distribuit de felix alexa in “Visul unei nopti de vara”. de-atunci a tot jucat in green si la tnb (unde e angajat din 2004), bine pus in valoare de afrim si de kordonskyi, a facut o sumedenie de roluri diferite, a evitat telenovelele si a ales un rol fain in serialu-nu-la-fel-de-fain “martor fara voie” de pe antena 1. lumea il tot lauda si el nu si-a luat-o niciodata in cap, pt ca e un tip care isi ia meseria destul de in serios, refuzand sa devina produs si vedeta.

a fost nominalizat la Premiile UNITER, la categoria cel mai bun actor, pentru rolul Sarik – cainele cu suflet de om devenit omu cu suflet de caine in mainile lu Rebengiuc- din piesa Inima de caine, care dragii mei se joaca inca la TNB si e poate singura din stagiune care merita banii.

e raspunsul far’ de ezitare la intrebarea “care-i actoru tau preferat, mako, de pe la noi?” care intrebare n-a avut niciodata raspuns in cazu meu.

are acel ceva care-l face pe om frumos si darnic si drag, acel ceva care te face la finalu oricarei piese in care joaca sa-ti tremure palmele de bucurie, acel ceva care te face sa zici multumesc, are acel ceva care te face sa vrei sa-l vezi iar si iar…

nu i-am zis lu manole niciodata: bre, esti tare, si-am sa ma rezum mereu la a-l aplauda cu zambet din toata inima. da i-as zice ca vreau sa-l vad in lungmetraje si le-as zice si noilor generationisti in ale regiei sa umple un minut de pelicula cu figura lu marius manole, sa lumineze un pic o sala de cinema…

MARIUS MANOLE