La cea de-a 17-a ediție Animest, nopțile albe dedicate bizareriilor animate se întorc la formula care le-a consacrat: pe marele ecran, în mijlocul petrecerii. Experiențe intense, nerecomandate pudicilor și interzise celor slabi de înger, Trippy, Creepy și Animusic Night vor surprinde publicul cu un cocktail nonconformist de muzica live și proiecții hipnotizante. Maratonul petrecerilor va anima Bucureștiul între 7 și 16 octombrie, iar biletele sunt deja disponibile online, pe platforma Eventbook.
Trippy Animation Night Vol. 9 – sâmbătă, pe 8 octombrie, începând cu miezul nopții
Scandaloase, eclectice și electrizante, scurtmetrajele avangardiste extrase din vasta colecție a artistului olandez Michael Helmerhorst compun cea mai îndrăzneață selecție prezentată vreodată în istoria festivalului. Volumul 9 le va oferi privitorilor curioși o diversitate de experiențe, de la filme erotice educative, scene de tapet în mișcare, desene pliate de tip Rorschach, până la cadre cu role de film distruse și descompuse.
,,Nu vor exista limite, atâta timp cât mișcarea nu se oprește.’’, promite gazda evenimentului programat pe 8 octombrie, la Cinemateca Eforie. Biletele pot fi achiziționate în avans de pe https://eventbook.ro/film/bilete-animest-17-trippy-animation-night.
Animate The Love – petrecerea de marți, 11 octombrie, inspirată de tema ediției
Directorul și selecționerul Animest Mihai Mitrică, alături de jurnalistul și istoricul de film francez Alexis Hunot, invitat anul acesta la București, s-au lăsat inspirați de tema ediției și au alcătuit un program spectaculos de filme cu și despre iubire. Proiecțiile lor vor fi dublate de o petrecere dedicată iubirii, marți seară la Arthub.
Biletele pentru maratonul iubirii sunt disponibile aici:
https://eventbook.ro/film/bilete-animest-17-animate-the-love-the-night-of-loving-animation.
Animusic Night – joi, pe 13 octombrie, la Arthub
Cele mai spectaculoase videoclipuri muzicale animate se vor întrece și în acest an pentru premiul ediției la Animusic Night – evenimentul care va da tonul petrecerii joi seară, de la ora 22:00, la Arthub. Din Belgia până în Australia, din Japonia în Argentina, cei trei jurați invitați să analizeze și să noteze cele 28 de videoclipuri selecționate în competiție vor călători, alături de spectatorii Animest, într-un fascinant univers muzical, printre sound-uri inovative și ritmuri care-ți pun sângele în mișcare. Proiecția va continua la Arthub cu Love Affair Party, cu gemineye maestră de ceremonii.
Răzvan Exarhu, gazda emisiunii Morning Glory de la Rock FM – parteneri media Animest în 2022, va face parte din juriul Animusic alături de artistul Sașa-Liviu Stoianovici (Balkan Taksim). Împreună cu ei, va analiza videoclipurile din competiție Oksana Kurmaz, artista ucraineană care semnează ilustrația de pe posterul acestei ediții.
Biletele la eveniment sunt disponibile aici: https://eventbook.ro/music/bilete-animest17-animusic.
Creepy Animation Night – povești care te bântuie, urmate de un concert Bad Decisions
Creaturi ciudate, povești întunecate și scene cu un puternic impact emoțional: aceasta este rețeta unei nopți care-i va urmări pe spectatorii și după plecarea din sala de cinema. Evenimentul dedicat filmelor animate horror va avea loc vineri, pe 14 octombrie, de la ora 23:00, la Cinemateca Eforie, unde proiecția va fi urmată de muzica live a celor de la Bad Decisions. Trupa a fost înființată în 2018 de către Andy Sinboy (Nuggers) și Ovidiu Chihaia (Mes Quins). Recent, Ovidiu Bejan (The Amsterdams) s-a alaturat trupei la bas. Ei cântă un post-punk energic la care au adaugat un strop de garage. Albumul lor de debut „Subnormal” este lansat de legendarul label garage-punk Voodoo Rhythm Records din Berna, Elveția. Biletele sunt disponibile pe https://eventbook.ro/film/bilete-animest-17-creepy-animation-night.
Programul complet al ediției este disponibil animest.ro. Biletele pentru toate proiecțiile și evenimentele speciale au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate de pe https://eventbook.ro/festival/animest.
***
Festivalul Animest este un proiect al Asociației Animest, co-finanțat de Programul MEDIA al Uniunii Europene, Centrul Național al Cinematografiei și Institutul Cultural Român.
Animest.17 este un proiect co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului „București afectiv” 2022. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București prin ARCUB, puteți accesa www.arcub.ro
Parteneri: Groupama Asigurări, Heineken ® Silver, Pop Cola, Vitamin Aqua, McDonald’s, Autonom, Domeniile Sâmburești, Spor – brand al Policolor, Kafune, Magazine Certificate LEGO, Editura Arthur, ArtHub, Urban DADA, Ogilvy, Studioset.
Parteneri instituționali: Goethe-Institut, Institutul Francez, Institutul Cultural Maghiar, Instituto Cervantes, Ambasada Japoniei, Japan Foundation, UNATC „I.L. Caragiale”, AFN
Parteneri media: Rock FM, AGERPRES, Itsy Bitsy, Radio România Cultural, IQads, Smark, Vice, Zile și Nopți, Ziarul Metropolis, Films in Frame, Observator Cultural, Film Menu, Movie News, LiterNet, Sunt Părinte, Cinefilia, Proanimație.ro, Cinefan, All About Romanian Cinema – aac.ro, AIVImedia.hub, Munteanu
Partener de monitorizare: MediaTRUST
„Țăndări” – primul lungmetraj regizat de Bogdan Naumovici – invită publicul...