Un nou recital cu Balada Meșterului Manole la MNAR

Sâmbătă, 15 ianuarie, de la ora 17:00, Muzeul Național de Artă al României vă invită la o nouă reprezentație a legendei Meșterului Manole, un recital care pune în cheie contemporană balada Meșterului Manole, într-o interpretare de excepție, susținută de cunoscuta interpretă Viorica Vatamanu, în regia lui Gavriil Pinte. Un spectacol sinestezic, care prin intermediului muzicii, poeziei, dar și printr-o serie de efecte sonore, realizate cu instrumente speciale, comunică emoția care însoțește legenda mănăstirii de la Curtea de Argeș și sfârșitul tragic al celor care au construit-o.

Spectacolul a fost gândit ca un element complementar expoziției: Dincolo de legendă. Neagoe Basarab, care poate fi vizitată la Galeria de Artă Veche Românească; expoziție dedicată artei din epoca lui Neagoe Basarab (1512-1521) și care marchează 500 de ani de la moartea sa, propunând o lectură insolită a operei sale culturale. De fapt, scenografia sălii sugerează un spațiu inventat de meșterii lui Neagoe Basarab şi replicat în marile ctitorii voievodale din spațiul românesc. Zona centrală, animată de imagini ale tezaurelor culturale datorate lui Neagoe Basarab, aflate în colecții din întreaga lume, reprezintă totodată și scena pe care se derulează această reprezentație inedită a legendei Meșterului Manole.

*Accesul la eveniment se va face în baza biletului de intrare la Galeria Națională, cu respectarea normelor legale de protecție împotriva virusului SARS-COV-2 aflate în vigoare.