Vinovatul / The Guilty, propunerea Danemarcei la Premiile Oscar și favoritul publicului cinefil din întreaga lume ajunge în cinematografele din România pe 9 noiembrie, distribuit de Bad Unicorn.
Filmul de debut al cineastului danez Gustav Möller a avut premiera mondială în competiția oficială de la Sundance Film Festival, unde a câștigat Premiul Publicului. Traseul festivalier al filmului a continuat cu International Film Festival Rotterdam, Transilvania International Film Festival (TIFF), Montclair Film Festival, Seattle International Film Festival, festivaluri unde Vinovatul / The Guilty a câștigat același trofeu: Premiul Publicului.
„Un val de adrenalină” (The Hollywood Reporter)
Primit bine atât de public cât și de presa internațională, Vinovatul este un film ce ilustrează într-o manieră bulversantă cum cele mai bune intenții se pot tranforma într-o formă de abuz. Debutantul danez Gustav Möller reușește imposibilul, ținîndu-te pe muchia scaunului cu un thriller minimalist filmat în timp real, într-un interior unic, cu un personaj care vorbește nonstop la telefon.
„Imprevizibil până la ultimul apel” (Indiewire)
Asger Holm (Jakob Cedergren), centralist la serviciul de urgenţă 112, răspunde la apelul unei femei răpite. Când convorbirea se întrerupe brusc, începe o disperată căutare a victimei şi a agresorului. Folosindu-se doar de telefon, Asger se aruncă într-o cursă contracronometru pentru a salva femeia aflată în pericol, dar curând îşi dă seama că lucrurile nu sunt ceea ce par.
”Un film care te lasă să respiri doar când vrea el” (Cinemagia)
În România, Vinovatul a fost prezentat în avanpremieră în competiția Transilvania International Film Festival, acolo unde publicul TIFF l-a votat ca fiind cel mai bun film din competiție.
Curtat de producătorii de la Hollywood pentru un remake, regizorul Gustav Möller a declarant că nu are nici un interes de a face asta: ”Realizarea unui film trebuie să fie ca o întrebare fără răspuns. Există această provocare, pe care încerc să o rezolv. Când filmul este terminat, întrebarea este mortă și provocarea s-a terminat”, a declarant Gustav Möller pentru Variety.
Gustav Möller s-a născut în Göteborg în 1988. În 2015 a absolvit Școala Națională de Film din Danemarca, secția de regie, cu scurtmetrajul In Darkness͟ care a câștigat Next Generation Award la festivalul de film din Haugesund. Vinovatul / The Guilty este lungmetrajul său de debut.
Jakob Cedergren a devenit cunoscut în 2000, în miniseria daneză͞The Spider͟. A fost selectat în programul EFP Shooting Stars din 2005. În 2009 a primit Danish Academy Award și Critics Association Award pentrurolul din Terribly Happy͟ (regia: Henrik Ruben Genz). Pentru rolul din Submarino (regia: Thomas Vinterberg) a primit o nominalizare la Premiile Academiei Europene de Film în 2011.
Vinovatul / The Guilty va rula în cinematografele din România începând cu data de 9 noiembrie. Un film distribuit de Bad Unicorn cu sprijinul programului Europa Creativă al Uniunii Europene
„Țăndări” – primul lungmetraj regizat de Bogdan Naumovici – invită publicul...